2) Pentru că aici ceilalți sunt gata să împartă cu tine tot ce au: manelele din mașină, gripa din autobuz și nevasta de acasă;

3) Pentru că în țara noastră poți să devii doctor în științe doar dacă dovedești că nu ai mai multe cunoștințe decât un elev de gimnaziu;

4) Pentru ca aici marinarul a ajuns președinte. Îți dai seama unde poți să ajungi ca pompier sau mecanic auto?

5) Pentru că doar în România sunt mai multe Jepp-uri decât milionari și mai mulți milionari decât firme;

6) Pentru că doar aici ni se pare firesc să primim fără să oferim ceva în schimb;

7) Pentru că România e singura țară în care numai dacă privești la cei care muncesc, primești un spor de spectator numit „indemnizație de conducere”

8)Pentru că doar aici te poţi bucura în orice clipă de ospitalitatea proverbială a poporului român. De pildă, în trafic toată lumea vrea să-ţi cunoască mama şi să-ţi iubească copiii, morţii şi sfinţii;

9) Pentru că suntem singurul neam la care „hoțule” este o vorbă de alint;

10) Pentru că doar aici putem vorbi urât despre unguri, bulgari, evrei, olteni, moldoveni, ardeleni… și să fim considerați haioși în același timp;

11) Pentru că avem cea mai bună shaorma, chiar dacă arabii sint minoritari;

12) Pentru că aici cineva se poate numi Simona Sensual, fără  să fie neapărat actriţă porno;

13) Pentru ca avem mai multe Silicon Valley, dar nu între două dealuri din California, ci intre doua țâțe din Dorobanți;

14) Pentru că aici poți să devii șofer, fără să dai vreun examen;

15) Pentru că numai în România se poate organiza campionatul mondial de 3000 km slalom printre obstacole (căruțe, gropi, câini morți de foame, bețivi morți de beți);

16) Pentru că pe meleagurile românești zăpada este considerată sfântă, numai pentru că a picat din cer… Odată aşezată pe şosea, o lună de zile nu o mai atinge nimeni;

17) Pentru că în România se iau pauze înainte de a incepe munca;

18) Pentru că românii sunt foarte atașați de noțiunea de politețe. Atât de atașați, încât, de pildă, le este foarte greu să dea de la ei un simplu „bună ziua”;

19) Pentru că doar aici  parfumul se cumpară dupa nume, nu după miros;

20) Pentru că atunci cind  toate locurile din iad vor fi ocupate,  România va deveni destinația de rezervă. Cei care rămân aici vor fi scutiți de cheltuielile de transport.

http://www.transmix.ro/haz-de-necaz/211-20-de-motive-pentru-a-ramane-in-romania.html

               Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.

               Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.

               Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.

Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se
profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.

               Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii
si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

               Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.

               Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in
detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din
urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

               Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la
fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.

               Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!

               Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: “Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?”.

               Sora ii raspunse surprinsa: “Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva”. Apoi adauga trista: “Poate voia doar sa te incurajeze”.

               Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca?

                              Morala:
               Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur.
               Este o fericire extraordinara pentru cei care ii fac fericit pe ceilalti, in ciuda incercarilor la ca sunt supusi. Bucuria face uitata durerea si omul necajit care are parte de putina bucurie poate indura mai usor problemele. Daca vreti sa va simtiti bogati, nu trebuie decat sa va ganditi la lucrurile pe care le aveti, care nu pot fi cumparate cu bani.

Departamentul de poliţie din Huston (SUA), a difuzat o listă cu 12 sfaturi folositoare în educarea copiilor. Părinţii cărora le este destinat textul, trebuie să citească îndemnurile pe dos.

Căci ei sunt învăţaţi nu ceea ce ar trebui, ci ceea ce n-ar trebui să facă dacă doresc ca odrasla lor să nu ajungă mai târziu un delicvent. Iată cele 12 poveţe. Nimănui nu-i strică să le ştie…

1. Încă de mic, daţi-i copilului tot ce vrea. în felul acesta va creşte cu convingerea că toată lumea trebuie să-i ofere orice are el nevoie.

2. Când spune cuvinte urâte (înjură, huleşte), râdeţi în faţa lui. Asta îl va face să creadă că este amuzant.

3. Nu-i asiguraţi nici o educaţie spirituală (Nu-i spuneţi cine este Iisus Hristos, care-i scopul vieţii noastre creştineşti, nu-i duceţi Duminica la Biserică, nu-i puneţi să postească, să se roage, să se închine, să se spovedească şi să se împărtăşească…). Aşteptaţi până va împlini 21 de ani şi lăsaţi-l atunci „să decidă pentru sine”.

4. Evitaţi să-i spuneţi „nu este bine”, pentru că i-aţi putea crea un complex de vinovăţie. Mai târziu când va fi arestat de poliţie, asta l-ar putea face să creadă că societatea este împotriva lui, iar el – un persecutat.

5. Strângeţi ceea ce lasă aruncat pe jos. Faceţi totul în locul lui, astfel încât să se obişnuiască a arunca responsabilitatea asupra altuia.

6. Fiţi de partea lui în disputele cu vecinii, profesorii şi poliţiştii. Asiguraţi-i că toţi s-au unit împotriva lui.

7. Certaţi-vă des în prezenţa copiilor. în felul acesta ei nu vor fi şocaţi când, mai târziu, totul va merge rău în familie.

8. Daţi copilului câţi bani de buzunar vrea. Nu-i lăsaţi niciodată să şi-i câştige singur.

9. Faceţi-i pe plac şi împliniţi-i toate dorinţele în materie de confort şi hrană. Dar aveţi grijă să i le satisfaceţi cu vârf şi îndesat, copleşindu-l.

10. Lăsaţi-i să citescă orice text şi să asculte orice muzică îi cade la îndemână.

11. Când are probleme serioase, scuzaţi-vă spunând:„niciodată n-am ştiut ce să mă fac cu el”.

12. Aşteptaţi-vă la o viaţă grea. Probabil că veţi avea nevoie să fiţi pregătiţi din timp pentru aceasta.

SURSA-“Noi mărturii despre părintele Arsenie Boca “, editura Agaton

19 octombrie: Am mai crescut putin, dar sunt inca prea mica si nu pot face nimic. Mama face aproape totul pentru mine. Ceea ce este curios este faptul ca ea inca nu stie ca ma poarta in pantecele ei si ca ma hraneste cu sangele ei.

23 octombrie: A inceput sa mi se formeze gura. Ia ganditi-va putin! Peste un an am sa rad. Mai tarziu am sa vorbesc. Cine poate sustine ca nu sunt o adevarata persoana? Sunt cineva; asa cum firimitura de paine, oricat de mica ar fi, este totusi paine.

27 octombrie: Inima mea a inceput sa bata de la sine. De acum inainte, ea va bate mereu in tot cursul vietii mele, fara sa se opreasca vreodata ca sa se odihneasca. Si apoi, dupa multi ani, va obosi, se va opri, si eu voi muri. Dar, pana atunci, eu sunt la inceputul existentei mele, nu la sfarsitul ei.

2 noiembrie: Cresc putin in fiecare zi. Bratele si picioarele mele prind sa capete forma. Dar va trebui sa mai astept o buna bucata de vreme pana ce piciorusele mele sa ma poarte si eu sa pot alerga sa ma arunc in bratele mamei mele si pana ce bratele mele sa-1 poata imbratisa pe tatal meu.

12 noiembrie: Acum au inceput sa se formeze minuscule degete la mainile mele. E de mirare ca sunt atat de mici si totusi ele vor fi minunate! Ele vor sti sa mangaie un catelus, sa arunce o minge, sa culeaga o floare, sa atinga o alta mana… Degetele mele… Poate ca intr-o zi vor canta la vioara sau vor picta un tablou.

20 noiembrie: Astazi, pentru prima oara, doctorul i-a spus mamei mele ca eu sunt acolo, intr-adevar, plina de viata. Esti fericita mama?

25 noiembrie: Tatal si mama mea nici nu stiu ca sunt o fetita. Poate ca ei asteapta un baiat. Dar eu o sa le fac o surpriza si o sa ma cheme Ecaterina, ca pe mama.

10 decembrie: Mi s-a format si fata. Sper ca o sa seman cu mama.

13 decembrie: Am inceput chiar sa vad, dar e inca intunecat totul in jurul meu. In curand insa ochii mei se vor deschide la lumina soarelui, a florilor, a copilasilor. N-am vazut inca nici marea, nici muntele, nici curcubeul. Oare cum vor fi in realitate? Si tu, mama, cum esti in realitate?

24 decembrie: Mama, aud cum iti bate inima. Ma intreb daca si tu auzi inima mea cum bate asa de incet: tap-tap, tap-tap. O sa ai o fetita sanatoasa si voinica, mama, ai sa vezi. Abia astept sa ma cuibaresc in bratele tale; sa-ti mangai fata, sa te privesc in ochi. Si tu ma astepti, cum te astept si eu, nu-i asa?

28 decembrie: Mama, mama, de ce i-ai lasat sa puna capat vietii mele? Am fi fost atat de fericite impreuna!…

SURSA-“Noi mărturii despre părintele Arsenie Boca “, editura Agaton