Arhiva

Posts Tagged ‘jurnal’

Patul de langa fereastra.

               Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.

               Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.

               Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.

Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se
profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.

               Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii
si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

               Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.

               Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in
detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din
urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

               Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la
fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.

               Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!

               Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: “Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?”.

               Sora ii raspunse surprinsa: “Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva”. Apoi adauga trista: “Poate voia doar sa te incurajeze”.

               Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca?

                              Morala:
               Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur.
               Este o fericire extraordinara pentru cei care ii fac fericit pe ceilalti, in ciuda incercarilor la ca sunt supusi. Bucuria face uitata durerea si omul necajit care are parte de putina bucurie poate indura mai usor problemele. Daca vreti sa va simtiti bogati, nu trebuie decat sa va ganditi la lucrurile pe care le aveti, care nu pot fi cumparate cu bani.

JURNAL NETERMINAT – pledoarie impotriva avortului –

5 octombrie : Astazi a inceput viata mea. Parintii mei inca nu stiu. Sunt mai mica decat un samburas de mar, dar de acum sunt eu insami, o fiinta umana. Si, desi sunt atat de putin formata, e sigur ca voi fi o fetita. Voi avea parul blond si ochii albastri si stiu ca voi indragi florile.

19 octombrie: Am mai crescut putin, dar sunt inca prea mica si nu pot face nimic. Mama face aproape totul pentru mine. Ceea ce este curios este faptul ca ea inca nu stie ca ma poarta in pantecele ei si ca ma hraneste cu sangele ei.

23 octombrie: A inceput sa mi se formeze gura. Ia ganditi-va putin! Peste un an am sa rad. Mai tarziu am sa vorbesc. Cine poate sustine ca nu sunt o adevarata persoana? Sunt cineva; asa cum firimitura de paine, oricat de mica ar fi, este totusi paine.

27 octombrie: Inima mea a inceput sa bata de la sine. De acum inainte, ea va bate mereu in tot cursul vietii mele, fara sa se opreasca vreodata ca sa se odihneasca. Si apoi, dupa multi ani, va obosi, se va opri, si eu voi muri. Dar, pana atunci, eu sunt la inceputul existentei mele, nu la sfarsitul ei.

2 noiembrie: Cresc putin in fiecare zi. Bratele si picioarele mele prind sa capete forma. Dar va trebui sa mai astept o buna bucata de vreme pana ce piciorusele mele sa ma poarte si eu sa pot alerga sa ma arunc in bratele mamei mele si pana ce bratele mele sa-1 poata imbratisa pe tatal meu.

12 noiembrie: Acum au inceput sa se formeze minuscule degete la mainile mele. E de mirare ca sunt atat de mici si totusi ele vor fi minunate! Ele vor sti sa mangaie un catelus, sa arunce o minge, sa culeaga o floare, sa atinga o alta mana… Degetele mele… Poate ca intr-o zi vor canta la vioara sau vor picta un tablou.

20 noiembrie: Astazi, pentru prima oara, doctorul i-a spus mamei mele ca eu sunt acolo, intr-adevar, plina de viata. Esti fericita mama?

25 noiembrie: Tatal si mama mea nici nu stiu ca sunt o fetita. Poate ca ei asteapta un baiat. Dar eu o sa le fac o surpriza si o sa ma cheme Ecaterina, ca pe mama.

10 decembrie: Mi s-a format si fata. Sper ca o sa seman cu mama.

13 decembrie: Am inceput chiar sa vad, dar e inca intunecat totul in jurul meu. In curand insa ochii mei se vor deschide la lumina soarelui, a florilor, a copilasilor. N-am vazut inca nici marea, nici muntele, nici curcubeul. Oare cum vor fi in realitate? Si tu, mama, cum esti in realitate?

24 decembrie: Mama, aud cum iti bate inima. Ma intreb daca si tu auzi inima mea cum bate asa de incet: tap-tap, tap-tap. O sa ai o fetita sanatoasa si voinica, mama, ai sa vezi. Abia astept sa ma cuibaresc in bratele tale; sa-ti mangai fata, sa te privesc in ochi. Si tu ma astepti, cum te astept si eu, nu-i asa?

28 decembrie: Mama, mama, de ce i-ai lasat sa puna capat vietii mele? Am fi fost atat de fericite impreuna!…

SURSA-“Noi mărturii despre părintele Arsenie Boca “, editura Agaton

Categories: Uncategorized Etichete:, , , ,
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.